Mozart si inchisoarea de sub genele tale

Abia inceputa, cartea ti-a cazut pe clapele pianului, razbunandu-se strident pentru toate notele imperfecte din ultimele zile.
Erai mult prea departe ca sa mai fi putut vedea mirarea din privirea mea, in dupa-amiaza aceea. Culorile de dincolo de fereastra inchisa iti captivasera toate simturile si deja treceai prin sute de ziduri cu gandul ..
Ti-am spus atunci ca singura ta scapare era linistea de departe si ca, atata vreme cat n-o sa uiti de partitura aia blestemata, n-o sa poti scapa de chin! "tie ti se potriveste Beethoven... Mozart e prea .. alegru!"
Ai ramas senin, atarnat intre un "aici" consumat integral si un ipotetic "dincolo", privindu-ti drept in fata dusmanul si dandu-i toate sansele unui condamnat la moarte.
Te-ai asezat impasibil, din nou, la pian.. si degetele au inceput acelasi razboi tenace cu clapele albe si negre .. de zile-n sir, acelasi razboi!
Mi-am asezat cateva clipe fruntea pe crestetul tau.. am hotarat repede sa parasesc campul pe care o alta lupta (mult mai apriga decat lupta mea cu tine) se contura prea sonor ca s-o mai pot ignora..
M-am intors o singura data inainte sa ies si ti-am zarit privirea pierduta in agonia clipei - am inchis usa si, din spatele ei, am auzit in sfarsit, pentru prima si ultima oara, acordul acela perfect pe care ti-l doreai cu atata disperare!

Si-asa am inteles ca trebuia sa fi plecat de multa vreme!