Decembrie,17 (Elogiul "La Medeleni"lor) - Am inchis cartea copilariei mele; am inchis-o inca inainte de pagina la care timpul distrugea totul.. cu teama ca ar putea veni, din nou si prea curand, momentul redeschiderii ei (pentru a cata oara?!)..
O hotarare de fronda?! nu-mai degraba una complet sentimentala, rupta din dorinta stranie de-a inchide niste porti deschise de prea multa vreme sau.. din spirit de dreptate fata de celelalte porti, pe care le-am lasat inchise prea multa vreme!
Ori, poate, din speranta ca pot incheia, rotund, perfect, o epoca.
Nici furie nici graba! Nici lupta pe dinauntru.. am inchis-o in liniste si cu drag, ca si cand as fi iesit fara partinire dintr-un mariaj neterminat care n-avea sa duca nicaieri, cu luciditatea infaptuirii unui gest corect, reparator.
Am ramas minute in sir in urma ei, cu intrebarea, nerostita, "oare era timpul?!". si am lasat-o sa cada alaturi, langa ceaiul rece, cu devotament calin, incercand parca sa alin si durerea dintre paginile ei si tristetea dintre paginile mele, cu sentimentul copilului care pleaca la scoala departe de casa.
O hotarasc statornica sa-mi astepte intoarcerea, nelasandu-i alegere.. si ma stramut cu indoiala intre copertile acestui caiet inca gol, cu nadejdea schimbarii unei istorii traite intens si in mod repetat cu o istorie personala, nescrisa inca, dar care asteapta sa fie asternuta de ceva vreme - fara dorinta cuceririi vreunui alt cititor decat scriitorul insusi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu